Modificări recente ale legislației: Forma IALS21

Forma IALS21 este utilizată pentru prezentarea rapoartelor privind salariul și alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajaților, precum și impozitul pe venit reținut din aceste plăți. Aceasta se completează conform formularului-tip aprobat la 30 iulie 2020. Începând cu luna trecută, Ministerul Finanțelor a decis să modifice modelul acestui formular.

Ordinul a fost semnat, iar documentul – publicat în Monitorul Oficial (nr. 239-248, art. 1168) și a intrat în vigoare la 8 octombrie 2021. Softurile 1C necesită a fi actualizate și ajustate la noile modificări, pentru a nu admite probleme la prezentarea rapoartelor.

Ce modificări au fost operate?

Ne vom referi la modificările legate de activitatea contabililor din Moldova.

În primul rând, din coloana 7 textul „Numărul de luni în care venitul a fost îndreptat spre achitare**” a fost exclus. În al doilea rând, coloana 7 va avea următorul cuprins: „Codul ţării al cărei cetăţean este beneficiarul plăţii”, în corespundere cu Clasificatorul codurilor țărilor lumii.

Această informație poate fi găsită în anexa la acest document. De exemplu, pentru locuitorii Republicii Moldova – MDA? Nu e chiar așa de simplu. Ordinul menționează că, în cazul în care beneficiarul plăţii este cetăţean al Republicii Moldova, coloana 7 nu se va completa. Însă mulți locuitori ai Moldovei au dublă sau chiar triplă cetățenie. Cum se va proceda în acest caz? Se va indica cetăţenia cu care acesta s-a manifestat în cadrul raportului de muncă sau civil. Adică a lucrat, și-a creat o familie. Alte actualizări deocamdată nu sunt, iar modul de completare a formularului a rămas neschimbat.

Ordinul specifică, de asemenea, că modificările intră în vigoare începând cu perioada fiscală 2021. Ele se referă la rapoartele întocmite după aprobarea documentului. Iar aceasta înseamnă că problema actualizării trebuie soluționată foarte rapid.

Cum vă putem ajuta?

Avem peste 15 ani de experiență în dezvoltarea și implementarea sistemelor de automatizare a evidenței contabile la întreprinderi. Pentru a implementa modificările menționate și a actualiza softul de raportare contabilă a întreprinderii, luați legătura cu managerii noștri, folosind formularul de feedback de pe site-ul nostru sau la numărul de telefon 022 857 158.